Scrisa acum 13 ani.....perfecta pentru aceste zile.

Am inceput curatenia de primavara.Puse la pastrat hainele groase,scoase cele subtiri,mai verificat o cutie cu "de toate".Asa am descoperit ,scrisa pe o hartie volanta,o poezie a fiicei mele,datata 13 martie 1998.

STRIGAT MUT


Mi-am lipit urechea de pamant
si i-am auzit strigatul mut
de furie,
de durere.
Mi-am lipit urechea de pamant
si i-am ascultat tacerea...

Pamantul tace,tace si asculta-
martor mut la amaraciunea noastra.
E-atata suferinta in bulgarii aspri de tarana-
ii apasa povara timpului,a sangelui si sudorii
ce i-a udat.

Pamantul tace,tace si vede
cum ne luptam cu lumea,cu raul...din noi.
E-atata jale inauntru-i,
ca ochii-i nevazuti,obositi de-atata-ntuneric,
nasc oceane...de lacrimi.

Pamantul tace,suspina mut,
fara sa gaseasca alinare...

E-atata durere-n stanci,
ca uneori se cutremura - plang cu sughituri -
varsand izvoare de lacrimi fierbinti.

Pamantul tace,asculta,vede,
suspina mut si tace iar -
martor la soarta noastra...

E-atata zbucium in planeta,
ca ma-ntreb ce plans i-l poate domoli.

E,oare,sfarsitul aproape?